Secretele Armoniei Interioare cu Reself 360

"Secretele Armoniei" cu nutriționista Olga Odobescu

1. Ce v-a inspirat să alegeți profesia de nutriționist? Ce studii ați făcut? 


Eu mereu am fost pasionată și interesată de nutriție, wellness, frumusețe și, la general, corpul uman. Prima mea facultate a fost cea de psihologie, iar când a venit timpul să aleg tema diplomei, am căutat o temă care să mă atragă cu adevărat și am ales “Influența factorilor psihosociali asupra alimentației”.

Atunci am început să studiez foarte mult despre psihologia nutriției, dependențele alimentare etc., și nu am vrut să renunț la domeniul nutriției. Ulterior am găsit o universitate bună peste hotare, care să îmi ofere cunoștințe în nutriție ca bază fiziologică. 


  

Instagram: @oo.nutrition

2.  În ziua de azi, subiectul alimentației sănătoase este foarte controversat, în special pe rețelele de socializare, unde fiecare vine cu diferite sfaturi. Cum putem verifica informația și cum o găsim pe cea veridică? 
 


Corect, informația este foarte controversată. Pentru a înțelege și a te descurca, trebuie, în primul rând, să alegi și să asculți o persoană de încredere. Acest lucru este foarte important, deoarece acum pe social media sunt foarte multe persoane implicate în subiectul alimentației sănătoase, aceeași antrenori de sport, care au cunoștințe foarte superficiale, iar omul este o structură mult mai complexă, care necesită o înțelegere profundă. Pentru a fi într-adevăr un specialist bun trebuie să înțelegi procesele biochimice și biofizice ale organismului.

De asemenea, această persoană trebuie să transmită prin propriul exemplu ceea  ce vorbește. 
În al doilea rând, să-ți asculți și simți corpul, și dacă ceva nu îți merge, atunci nu fă. Eu optez ca fiecare să se înțeleagă pe el însuși cât se poate de bine și să nu prioretizeze opinia altora în privința corpului și organismului lor.



3. Ce părere aveți despre vegetarianism? Este capabil organismul uman să trăiască fără proteină animală?

Eu consider că trebuie să fii foarte atent dacă dorești să treci la acest stil de alimentație. Într-adevăr există oameni care sunt genetic predispuși pentru o viață fără carne, dar sunt într-un procent mai mic.

Sunt oameni care nu pot digera bine carnea din cauza lucrului rău a tractului gastro-intestinal și din această cauză decid să devină vegetarieni și în primii 3 ani chiar încep să se simtă mai bine, deoarece nu încarcă și îngreunează organismul și imunitatea, dar această cale nu este corectă.

Dacă organismul, de la început, nu poate digera proteina animală, după nu va putea digera nici proteinele vegetale. Nu e problema în carne, ci în lucrul slab al tractului gastro-intestinal. 
Din experiența mea, oamenii care decid să nu mai consume carne, intră foarte repede în starea de deficiență de proteină, fier, vitamina B12 etc., și din păcate, din sursele de proteină vegetală, ei nu pot să obțină tot ce au nevoie zilnic pentru organism. 


În concluzie, în primul rând trebuie verificat care e situația tractului gastro-intestinal și apoi să decideți ce faceți cu carne. Iar dacă decideți din motive spirituale, fiți foarte atenți, faceți des check-up-uri pentru a controla starea organismului dumneavoastră. 


 

4. Ce părere aveți despre detoxifiere? Organismul se poate detoxifica singur sau este nevoie de anumite pauze alimentare 


Eu promovez “detoxul ca modul de viață”. Ce semnifică acest lucru: în fiecare zi, noi ne intoxicăm organismul cu aer poluat, mâncare nesănătoasă, câteodată cu apa nepotrivită, și organismul necesită detoxifiere.

De regulă, organismul trebuie să facă acest lucru singur, dar el trebuie să lucreze extrem de bine pentru a reuși să facă “curățenie generală” peste noapte. Iar în momentul în care nu îți intoxici organismul zi de zi și duci un mod de viață sănătos, nu va fi nevoie de un detox.


Dar dacă știți că nu duceți un mod sănătos de viață, atunci are sens să faceți de două ori pe an, pentru a ajuta ficatul și a curăța sângele. Dar acest lucru nu se face pe sucuri, cum suntem obișnuiți noi, ci se face cu un specialist, care te va introduce și te va ajuta să finisezi corect procesul de detox.


Din păcate, acum sunt foarte multe speculații despre detox, oamenii fac bani din aceste programe, dar fac mai rău organismelor altor oameni. Sfatul meu este neapărat să apelați la un specialist bun. 



 

 Instagram: oo.nutrition

5. Astăzi vedem foarte mult trenduri legate de alimentația sănătoasă, unul dintre ele este smoothie-ul din fructe, în special de dimineață. Sunt smoothie-urile sănătoase sau pot avea consecințe negative? 


Eu sunt pentru o abordare individuală, ceea ce este bun pentru o persoană, nu este deloc bun pentru alta. Organismul fiecărui om este individual. Ce privește smoothie-urile, sucurile, consumul excesiv de fructe, din păcate, nu pot înțelege de unde vine acest trend, deoarece este foarte dăunător.

Excesul de fructoză duce foarte repede la hepatoza ficatului, o boală gravă. Oamenii când exagerează cu fructele nu înțeleg că fructoza trebuie consumată echilibrat, nu în cantități prea mari.

De asemenea, în timp ce facem sucuri sau smoothie, noi pierdem unul dintre cele mai importante componente, fibra. Și plus, vitaminele se oxidează în contact cu metalul și cu aerul, foarte repede. Deseori, noi ne mințim pe noi înșine că în smoothie au mai rămas vitamine.

În privința  fructozei, aproape 2/3 din populația mondială are probleme cu digerarea cantităților mari de fructoză. Dacă mâncați un măr, puteți să nu simțiți efectele, dacă mâncați mai mult, este posibilitate să simțiți.

La general, se recomandă 20g de fructoză pe zi, aproximativ 2 porții de struguri, dacă mâncați mai mult, organismului nu-i ajung fermenți să digere fructoza aceasta.



 

6. Ce părere aveți despre postul intermitent ? Poate fi practicat de toți sau sunt excepții? 


Fastingul este o anti-age metodă foarte bună. Dar la fel ca toate schimbările în stilul de viață, trebuie să fie personalizate și să analizați cum vă simțiți. Pentru a face fasting este important să fii pregătit și fizic și moral. 


 

7. Care ar fi semnele principale care ne arată că ne alimentăm greșit?

În primul rând, dacă nu avem energie! Acesta este semnul numărul unu.

De asemenea, dacă ne îmbolnăvim de viroze, gripă, mai mult de 3 ori pe an; dacă avem o piele nu prea frumoasă; dacă avem mirosuri specifice și neplăcute; dacă avem digestie nesănătoasă; avem probleme cu constipația, acestea sunt semnele principale că ne alimentăm greșit.


 

8. Ar trebui să ne alimentăm diferit în dependență de anotimp? Ce ar trebui să consumăm iarna? 


Alimentația de sezon este un subiect complex, și mult mai folositoar decât pare la prima vedere. Neapărat trebuie să ne alimentăm cu fructe și legume de sezon, ele au o influență foarte benefică pentru organismul nostru, sunt mult mai nutritive.

Iarna, la general, este o perioadă grea pentru alimentație, deoarece nu avem fructe și legume. Minunat ar fi iarna să consumăm produse fermentate, uscate, preparate, pentru a avea destulă fibră. Mâncarea trebuie să fie caldă, cu diferite condimente. 


 

Instagram: oo.nutrition

9. Este adevărat că alimentele pe care le consumăm de influențează emoțional? Și invers? 


Acest subiect este unul din preferatele mele. Există “comfort food” (mâncare confortabilă), mâncare care ne aduce mai multă plăcere decât, spre exemplu, broccoli.

De regulă, acesta este mâncarea grasă, dulce, sărată și crocantă. Aceste dependență s-au format pe fond evoluționar. Atunci când noi găseam ceva ce ne aduce energie, cum ar fi mâncarea grasă, carbohidrați rapizi, ceva dulce, creierul ne mulțumea cu un “cocktail” de hormoni plăcuți (care ne fac să ne simțim bine, confortabil, calm), respectiv, în creierul nostru s-a format un lanț de neuroni, care ne semnalizează: dacă îmi aduci mâncare grasă, dulce, eu o să-ți mulțumesc.

De asemenea, noi suntem obișnuiți să sărbătorim cu ceva dulce, ceea ce a făcut să asociem dulcele cu ceva plăcut, inconștient.


 

10. Care este cea mai des întâlnită preconcepție greșită referitoare la alimentație?

Cred că cea mai des întâlnită preconcepție este faptul că trebuie să scoți o anumită parte de produse de alimentație, cum ar fi pâinea, pastele, dulcele, cum ar fi că te de la ele te îngrași, ceea ce nu e adevărat. 


 

11. Care ar fi 3 sfaturi principale despre alimentație sănătoasă pe care le-ați oferi tuturor?

Recomand să mâncați alimente cât mai simple, neprocesate.

Să vă puneți mereu întrebarea, a fost această mâncare în natură?

Dacă da, consumați-o.

Iubiți-vă și îngrijiți-vă prin modul în care vă alimentați. Faceți alegeri conștiente și întrebați-vă: care va fi rezultatul după ce consum acest produs?

Și nu în ultimul rând, totul trebuie să fie în balanță și armonie. Când este armonie în mâncare este și armonie în corp.

 

Înapoi la blog