"Secretele Armoniei" cu Petronela Timercan



Petronela Timercan
este coach în nutriție, creatoarea programelor de Post Terapeutic pe Apă, antreprenoare și influencer în domeniul stilului sănătos de viață.


1. Ce înseamnă pentru tine Armonia? Consideri că trăiești o viață armonioasă?

 Pentru mine Armonia înseamnă cea mai frumoasă artă, propria artă a fiecărei persoane în parte, înseamnă să fii în echilibru cu tine și cu lumea din jur, să te accepți și să te iubești exact așa cum ești, să îți iubești aproapele și toți oamenii care îți apar în cale.     

 Consider că îmi trăiesc viața în armonie, pentru că am încetat să mai alerg după lucruri materiale, am redus viteza și am început să mă observ pe mine, să-mi observ gândurile, stările, să mă ascult devenind recunoscătoare pentru tot ce am în viața mea.

 Astfel, am dobândit o viață armonioasă, trezindu-mă dimineața fericită, doar datorită faptului că am primit în dar o nouă zi. O nouă zi în care să apreciez razele soarelui, natura minunată și magia acestei lumi. După părerea mea Armonia vine din starea interioară, acum și aici, și nu depinde de partea exterioară, materială din viața ta.

petronela timercan reself 360 postul pe apa

2.  După părerea ta, care este legătura între armonie și alimentația sănătoasă?

 Consider că fiind în armonie și trăind această stare zilnică tu începi să te atârni altfel față de alimentație, încerci să îi oferi corpului tău cele mai alese bucate și benefice băuturi.

 Tu astfel îi oferi mai multă grijă corpului tău și el te răsplătește printr-o stare de bine și o sănătate radiantă. Iar aici alimentația sănătoasă este pilonul de bază, ea determină stare corpului tău. Corpul este prima noastră casă și trebuie să avem grijă de el cu cea mai mare atenție.

Într-un corp sănătos este și o minte sănătoasă!

3. Cum ai ajuns să te interesezi despre alimentația sănătoasă? Ai făcut anumite studii în domeniu?

 Am ajuns să fiu atât de preocupată și interesată de acest domeniu deoarece trăind într-o familie tradițională, unde se mănâncă bine și mult, combinând de toate, toți sufeream de afecțiuni ale organismului. Aici am înțeles că la mijloc este ceva care provoacă aceste urmări a organismului nostru. Am înțeles că baza defapt e alimentația.

 Aici am fost determinată să aleg să fac studiile de licență în facultatea de alimentația publică, unde am studiat detaliat despre bazele nutriției, nutriția curativă și de profilaxie.Pe lângă această am participat la cursuri, traininguri și am studiat mult individual. Și am ajuns la o concluzie după 4 ani de licență și deja 2 ani de studii în nutriție

 Cultura noastră culinară este foarte neorganizată din punct de vedere a combinațiilor corecte între alimente și nu avem acest termen în dicționarul familiei: de alimentație sănătoasă. Nu mă înțelegeți greșit, nu judec sau învinuiesc pe nimeni, așa trăim de sute de ani, dar acum când vedem urmările negative pe corpul propriilor părinți, bunei, înțelegem că schimbarea trebuie să înceapă de la noi, sigur dacă ne dorim să le oferim copiilor noștri un mediu mai sănătos de dezvoltare. 

petronela timercan

4. Care crezi că e cel mai important principiu în alimentația sănătoasă?

 Alimentația sănătoasă se bazează pe mai multe principii care sunt la fel de importante, dar din toate consider că combinațiile corecte sunt cheia. Chiar dacă alegem să consumăm carne, pește, lactate, ouă, făinoase, trebuie să le consumăm în combinații care nu ne va face rău organismului. Cu toate că recomand să fie consumate cât mai rar.

5. În curând vei lansa cursul tău de “Post terapeutic pe apă”. Sunt sigură că avem urmăritori care nu cunosc ce înseamnă postul pe apă. Ai putea să explici ce este și de ce îl practici?

 Sigur, cu mare drag, acest Magic Post Terapeutic cu Apă este defapt o terapie prin care ne putem rezolva foarte multe probleme de sănătate, blocaje emoționale și să ne schimbăm obiceiuri alimentare.

 Pe lângă această, are loc și o schimbare la nivel mintal și spiritual. Începem să judecăm altfel, suntem mai conectați cu sinele nostru interior, ne auzim vocile interioare și devenim mai liniștiți, mai buni, mai concentrați, dispar gândurile distructive și devenim mai fericiți doar datorită faptului că existăm.

 

6. Care sunt beneficiile postului pe apă?

Beneficiile sunt foarte multe în acest minunat Post.

Ele se împart pe câteva nivele fizic, emoțional, mintal și spiritual.

La nivel fizic

✔️Vindecarea afecțiunilor/bolilor din corp (începând cu afecțiuni respiratorii, boli de piele și terminând cu cancerul), vindecarea tuturor organelor interne!

✔️Vindecare bulimiei, mâncatului emoțional, eliminare poftelor

✔️ Detoxifierea organismului, eliberarea de toxine prin colon, ficat, rinichi, plămâni, ganglioni limfatici și piele din organism.

✔️ Se declanșează procesul de autofagie, când organismul produce propria sa energie din depozitele de grăsime și cel mai important are loc reciclarea celulelor alterate și celulelor cancerigene. Este AntiAging.

✔️ Eliberarea de kg în plus într-un timp foarte scurt

La nivel emoțional:

✔️Vindecare depresiilor, anxietății

✔️Eliminarea emoțiilor negative    

La nivel spiritual:

✔️Conectarea cu sinele interior, cu Dumnezeu

✔️Ridicarea energiei

La nivel mintal:

✔️Calmarea gândurilor distructive

✔️Concentrare mai rapidă și focusare asupra unui lucru

✔️Ascuțirea minții, o claritate mai intensă

7. Sunt anumite riscuri când practici postul pe apă? La ce ai recomanda să fie atenți cei care doresc să-l încerce?

  Dacă vorbim de o zi de Post Cu Apă în săptămână, atunci riscuri nu sunt pentru absolut nici o persoană.

 Dacă discutăm de un Post mai îndelungat, terapeutic, începând cu 5 zile și până la 40 zile, atunci este nevoie să fie efectuat sub supravegherea unui ghid, unui specialist, este necesar o pregătire de intrare în Post și cel mai important este alimentația după finisarea zilelor de Post Terapeutic cu Apă. Dacă nu se face corect ieșirea din Post, kg care le-ai eliberat revin repede la loc și pe lângă asta îți pui în pericol sănătatea corpului.

 Singura interdicție, nu se recomandă postul persoanelor care suferă de anorexie.

Instagram: @petronelaa 

8. Alimentația poate schimba starea emoțională sau mintală?

 Sigur, asta este baza ce determină starea de bine a fiecărei persoane în parte, schimbă starea fizică, emoțională și mintală. Corpul nu poate fi într-o stare de sănătate deplină dacă este plin de toxine. Iar toxinele generează poftele și o gândire obsesivă asupra alimentelor mai puțin nutritive organismului nostru, ce duce la mâncatul emoțional, compulsiv, cu părere de rău.

9. Care ar fi sfatul universul pe care l-ai oferi persoanelor care vor să înceapă un mod de viața sănătos?

Să înceapă treptat, dacă până acum a avut un regim alimentar haotic, cu mult zahăr, făinoase, alcool, fast food și alte alimente mai puțin benefice organismului nostru, atunci să excludă pe rând consumul acestora.

Să diminueze cantitatea care o consumă, dacă obișnuiește să mănânce zilnic dulce, să înceapă a substitui dulcele din comerț cu cel sănătos, fără zahăr, fără gluten. Acum sunt atât de multe varietăți de înlocuitori a produselor mai puțin nutritive cu unele mai bune și cu un aport nutritiv mai mare. Există pâine integrală cu maia, ciocolată fără zahăr, deserturi raw vegane/vegane.

Totul depinde de noi, trebuie doar să conștientizăm și să facem alegerile corecte. Totuși ne alimentăm ca să trăim, nu trăim ca sa ne alimentăm!

 

Lasă un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate înainte de publicare